Asociaţia OER, a organizat în perioada 14-16 martie 2012 Conferinţa Anuală OER. La acest eveniment au fost invitate municipalităţile membre ale Asociaţiei OER, oraşele şi municipiile semnatare ale iniţiativei europene Convenţia Primarilor, Structurile de suport ale Convenției în România (Pivex și AMR), agenţiile locale şi regionale de management energetic, autorități locale și naționale, Universități, ONG-uri și actori relevanți din domeniul eficienței energetice, a surselor regenerabile de energie și dezvoltării durabile.
Tema Conferinței Anuale OER 2012 a fost Clubul Primarilor. OER – Asociaţia „Oraşe Energie România” este una dintre cele 3 structuri de suport ale Convenţiei din România şi sprijină eforturile a 20 de semnatari. Pentru stimularea dezvoltării iniţiativei „Convenţia Primarilor” în România, OER face parte din consorţiul proiectului IEE „NET-COM” – Activități în rețea pentru Convenția Primarilor, alături de alţi 11 parteneri europeni. În cadrul acestui proiect pentru a crea și disemina o viziune comună și pentru a dezvolta priorități comune de acțiune în ceea ce privește descentralizarea energetică și coeziunea teritorială OER lansează „Platforma Naţională de Dialog a Convenţiei Primarilor din România”.
Nucleul Platformei de Dialog este format de Clubul Primarilor semnatari ai Convenţiei din România. Ideea formării unui Club al Primarilor porneşte de la necesitatea reprezentării nivelului local, cu toată problematica aferentă, în forurile de decizie privind politicile energetice şi finanţarea proiectelor din acest domeniu. Dimensiunea teritorială a energiei trebuie să fie luată în considerare în politicile energetice naționale și astfel rolul autorităţilor locale în elaborarea politicii naţionale şi europene să capete importanța cuvenită. Clubul Primarilor este un concept nou, dar care este deja implementat cu succes în Europa. De exemplu, în Franţa, Germania, Italia, Olanda, Suedia, Polonia, Slovacia, Bulgaria sau Austria funcţionează deja, sau vor fi lansate în primăvara acestui an, Cluburi Naţionale ale Convenţiei Primarilor.
Cu această ocazie, Biroul Tehnic al OER care va coordona Clubul Primarilor, a propus alegerea a 3 Ambasadori, care să poată reprezenta la nivel naţional şi european o viziune comună, coerentă, precum şi punctul de vedere, contribuţiile şi propunerile Semnatarilor Convenţiei Primarilor din România.
„Ambasadorul Clubului Primarilor din România trebuie să fie un factor de decizie politic (primar, viceprimar) care va reprezenta la nivel european autorităţile locale semnatare. În această calitate, Ambasadorul Convenţiei Primarilor trebuie să cunoască domeniul energiei la nivel local, să fie dispus să participe la şedinţele Consiliului Director al Convenţiei de la Bruxelles şi să fie reprezentant ales al unei municipalităţi semnatare a Convenţiei Primarilor” a declarat dna. Camelia Raţă, Director Executiv OER, înaintea lansării acestei iniţiative.