
10 zile de joc, XI ediții de schimbare: Campania OSCAR, ȘARPELE HOINAR
26 August 2026
CoMoCo la Târgul Alba Green Energy, când energia comunității se pune în mișcare
30 September 2026Cu o zi înainte de deschiderea Târgului Alba Green Energy, am participat, alături de delegația din Făgăraș, la o activitate de job shadowing organizată la Ghișeul Unic de Eficiență Energetică Alba. Vizita face parte din proiectul CETAC și a adus la aceeași masă reprezentanții Ghișeelor Unice de Eficiență Energetică Alba și Făgăraș și ai Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov.
Discuțiile au urmărit traseul unei solicitări: de la primul contact cu cetățeanul până la soluționare, dar și lucrurile mai puțin vizibile din spatele acestui proces: proceduri și documente, organizarea internă, resursele necesare, comunicarea cu actorii locali sau gestionarea fluxului de lucru.
Un subiect important a fost felul în care serviciile unui GUEE pot fi adaptate oamenilor care ajung la ghișeu. Nevoile unei asociații de proprietari pot fi foarte diferite de cele ale unei familii vulnerabile, ale unui tânăr sau ale unui IMM. Tocmai de aceea, accesul la informație înseamnă adesea și capacitatea de a o explica într-o formă relevantă pentru cel care o caută.
Programul de job shadowing a continuat în cadrul Târgului Alba Green Energy și a inclus observarea modului în care organizatorii interacționează cu publicul, discuții cu autorități, furnizori, ONG-uri și experți și identificarea unor idei care pot fi folosite ulterior, atât în activitatea CETAC Făgăraș, cât și în organizarea viitoarelor activități dedicate cetățenilor.
Schimbul de experiență vine într-un moment în care GUEE Făgăraș își construiește propriul mod de lucru. Vizita la Alba Iulia a oferit astfel ocazia de a pune întrebări foarte concrete și de a identifica practici care pot fi adaptate la nivel local.
Prezența la TAGE ne-a oferit și ocazia de a vorbi despre rolul Ghișeelor Unice într-un context mai larg. În cadrul sesiunii „Ora Comunităților de Energie”, susținută sâmbătă, 26 septembrie, am prezentat beneficiile acestor structuri și felul în care GUEE pot deveni un punct de sprijin pentru cei care vor să înțeleagă mai bine ce înseamnă o Comunitate Energetică și ce pași presupune implicarea într-o astfel de inițiativă.
Un astfel de ghișeu poate face diferența tocmai prin faptul că aduce informația mai aproape de oameni și o pune într-un context concret, local. Pentru cineva interesat de o Comunitate Energetică, primul obstacol este adesea să știe de unde să înceapă. Aici, GUEE poate avea un rol important de orientare și sprijin.
Prin proiectul CETAC, ne dorim să facem eficiența energetică mai ușor de înțeles și să aducem acest concept mai aproape de oameni, prin sprijin concret oferit la nivel local.














