Conferință Europeană ‘Planning for a Liveable City’
21 May 2014Zilele Europene ale Energiei 2014 (EUSEW)
6 June 2014Iluminatul Parcului Copiilor Ion Creangă Timişoara se realizează prin corpuri de iluminat cu lămpi clasice, având o înălţime de 4 m amplasaţi de regulă la marginea aleilor. Pentru eficientizarea energetică şi reducerea consumului de curent a fost propusă o soluţie inovatoare şi atractivă din punct de vedere financiar, ce presupune monitorizarea, controlul şi managementul de la distanţă a iluminatului public din Parcul Copiilor Ion Creangă Timişoara. Soluţia este bazată pe tehnologia wireless (radio comunicaţie). În Municipiul Timişoara se doreşte implementarea unor astfel de soluţii inovatoare deoarece astfel, se reduc costurile generate de energia electrică consumată pentru iluminatul unor zone verzi, parcuri şi scuaruri, dar şi a unor aliniamente stradale din Timişoara.
În ceea ce priveşte Parcul Copiilor Ion Creangă Timişoara, pornirea şi oprirea iluminatului se realizează de la distanţă (de pe un PC, laptop sau smartphone), la momentul exact (bazat pe condiţiile locale de luminozitate), se reduce nivelul de iluminare, de la distanţă în orele de trafic redus şi se monitorizează, de la distanţă, buna funcţionare a întregii instalații, cu alarmare în caz de defecţiune.
Suma necesară a fost de 83.000,00 lei cu T.V.A şi a fost asigurată din bugetul local, capitol bugetar 67.02.05.03 „ întreţinere grădini, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement”, fiind realizată de Hollatech Beheer B.V.. Eindhoven, Olanda.
Sistemul cuprinde:
- Dispecer central – Aplicaţie software (cloud service)
- Sistem de comunicaţie GPRS cu dispecerul central
- Reţea senzori radio (Wireless Sensor Network)
- Sistem de control – Balast digital programabil DALI
- Sursele de luminat existente.
În perioada următoare Direcţia de Mediu din cadrul Primăriei municipiului Timişoara va urmări eficienţa implementării acestui sistem în parc prin monitorizare consumului de energie electrică timp de 3 luni. Se aşteaptă o reducere de minim 35% a consumului de energie electrică în condiţiile de utilizare corectă a sistemului şi fără a afecta confortul cetăţenilor.