Context
Jocul „Traffic Snake” a fost creat de către Mobiel 21 și a debutat sub forma unei campanii restrânse în rândul câtorva școli din Regiunea Flandra, Belgia. Rezultatele au dovedit rolul campaniei în creșterea utilizării mijloacelor de transport sustenabile și în reducerea emisiilor de CO2. Campania se desfășoară în numeroase țări europene, motivând cadrele didactice, elevii și părinții să încerce mijloace alternative mașinii pentru deplasările spre și de la școală. Campania este antrenantă, eficientă și ușor de pus în aplicare.
Un joc uşor, dar extrem de eficient
Pe parcursul a două săptămâni, copiii primesc buline colorate pe care le lipesc pe un banner, de fiecare dată când folosesc mijloace de transport sustenabile sau ușor poluante (mersul pe jos, cu bicicleta, transportul public, sau folosirea în comun a aceluiași autovehicul) către școală. Fiecare școală își stabilește propriile ținte de atins, la începutul campaniei. Scopul jocului este ca bannerul „Traffic Snake” să fie complet acoperit de bulinele colorate, până la finalul campaniei. Copiii primesc recompense la atingerea punctelor intermediare de pe bannerul de joc. Recompensele pot fi de tipul: „o zi fără teme” sau „pauza mare mai lungă cu 10 minute”. Când copiii ajung cu bulinele colorate la punctul final de pe banner, sunt premiați pentru că s-au atins țintele stabilite, de ex. „un rastel pentru biciclete în curtea școlii”, „o plimbare la un muzeu” sau „un tur pe biciclete”. La trei săptămâni de la finalizarea jocului, se vor evalua și analiza rezultatele campaniei.
Obiective
Campania este destinată școlilor primare și are ca obiectiv încurajarea elevilor, părinților și cadrelor didactice să adopte mersul pe jos, cu bicicleta, cu mijloacele de transport public sau folosirea în comun a aceleiași mașini atunci când se deplasează la și de la școală. Această campanie, care se derulează timp de două săptămâni, își propune să combată o serie de percepții negative privind deplasarea și siguranța în trafic, și să promoveze modurile de deplasare sustenabile ca distractive și sănătoase atât pentru copii, cât și pentru părinți. Campania își propune să atingă o creștere cu 20% a deplasărilor într-un mod sustenabil și o reducere proporțională a emisiilor de CO2. Aceste ținte conduc la o reducere a kilometrilor parcurși de autovehicule, în favoarea mersului pe jos sau cu bicicleta. Pe măsură ce campania se va extinde, va putea ajunge la milioane de copii.
Coordonatorii campaniei
Asociația „Orașe Energie în România” / OER este coordonatorul național al campaniei. În fiecare an, campania este pusă în aplicare cu ajutorul partenerilor locali – membrii rețelei OER. Aceștia coordonează școlile înscrise în campanie și asigură buna desfășurare a activităților.
În România, Traffic Snake Game = „OSCAR, ȘARPELE HOINAR”
Asociația OER a ales ca în România, jocul „Traffic Snake” să fie denumit „OSCAR, ȘARPELE HOINAR”, pentru a crea un personaj memorabil, prietenos și emblematic pentru această campanie.
Alăturaţi-vă campaniei „Traffic Snake”
Municipalităţile, şcolile şi organizaţiile interesate pot contacta Asociaţia OER pentru mai multe informaţii legate de cum şi când se pot alătura campaniei.
Site-ul campaniei: www.trafficsnakegame.eu/romania
Puteţi urmări campania „Traffic Snake” în România şi pe Facebook.