OSCAR ȘARPELE HOINAR a ajuns la cea de-a 6-a ediție națională
Traffic Snake Game România debutează luni, 16 septembrie 2019
Peste 5.000 elevi din România s-au înscris pentru a lua startul în cea de-a 6-a ediție a campaniei Traffic Snake Game (TSG). Aceasta va debuta, ca și în anii precedenți, sub egida Săptămânii Europene a Mobilității. Cele 37 școli înregistrate vor juca TSG în perioada 16-27 septembrie, în 10 orașe: Bacău, Brașov, Deva, Făgăraș, Mizil, Moinești, Odorheiu Secuiesc, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare și Târgu Mureș.
În România, campania care se derulează sub titlul „OSCAR, ȘARPELE HOINAR” a generat în urma edițiilor anterioare economii de peste 50 tone emisii CO2 și peste 300.000 km parcurși sustenabil, implicând peste 50.000 elevi. Inițiativă a fost creată pentru a încuraja elevii, părinții și cadrele didactice să adopte mersul pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport în comun, atunci când se deplasează la școală.
Inițial, scopul campaniei a pornit de la nevoia de a educa elevii în direcția unui transport cu emisii scăzute și de a decongestiona zonele adiacente școlilor, blocate de mașinile care aduc sau preiau elevi la începutul și finalul cursurilor. Ulterior, s-au evidențiat beneficiile indirecte aduse de campania TSG:
- mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii cunosc comunitatea în care trăiesc, explorează mediul înconjurător, devin independenți și autonomi;
- deplasându-se pe cont propriu, copiii învață să se descurce singuri, deprind regulile de circulație, dezvoltă capacitatea de a anticipa acțiunile celorlalți participanți la trafic;
- mișcarea contribuie la atingerea necesarului zilnic de efort fizic recomandat, la o viață activă și sănătoasă;
- alegerea mijloacelor sustenabile de transport contribuie la prezervarea unui mediu curat, la adaptarea societății la schimbările climatice.
Concepută sub forma unui joc „serios” în care elevii obțin puncte dacă se deplasează sustenabil, campania TSG își propune să schimbe mentalități și comportamente pe termen lung, să promoveze modurile de deplasare ușor poluante ca distractive, dar și să combată o serie de percepții negative privind siguranța în trafic sau ineficiența transportului în comun. Astfel, prin joc și joacă, campania TSG sprijină procesul educațional pe baza căruia copiii ajung să facă alegeri responsabile și devin vectori ai dezvoltării sănătoase a comunității în care trăiesc.
Rezultate TSG 2018