
Impactul dialogului între diferitele niveluri de guvernanță, asupra obiectivelor europene în domeniul Energiei și al Climei
13 March 2025
Mobilizarea orașelor pentru un viitor sustenabil: inovație, cooperare și viziune în tranziția energetică
25 March 2025În data de 11 martie 2025, Asociația Orașe Energie în România a organizat cel de al 7-lea Dialog privind Energia și Clima, un eveniment care a reunit reprezentanți ai autorităților centrale și locale, agenții de dezvoltare regională, precum și membri ai mediului privat și academic. În cadrul acestui dialog, a fost prezentat Memorandumul pentru Implicarea Autorităților Locale în Politicile Energetice și Climatice Naționale, un document strategic ce evidențiază necesitatea unui cadru legislativ adaptat și a unei colaborări eficiente între toate nivelurile de guvernanță pentru atingerea obiectivelor de decarbonare.
Memorandumul, elaborat în cadrul proiectului NECPlatform, își propune să consolideze și să extindă cooperarea între autoritățile centrale și locale, agențiile de dezvoltare regională și alți actori relevanți în promovarea tranziției energetice. Documentul subliniază rolul esențial al autorităților locale ca motoare ale schimbării și necesitatea unui cadru legislativ care să sprijine inițiativele de tranziție energetică.
În cadrul conferinței, dl. Sorin Elisei, Director General în cadrul Ministerului Energiei, a prezentat planurile și acțiunile necesare pentru o „înverzire” inteligentă a orașelor, accentuând importanța dezvoltării Comunităților Energetice. Dl. Tudor Culic, Consilier Superior în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a vorbit despre strategia României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și despre importanța eficienței energetice și a construcțiilor sustenabile.
Dna. Raluca Heredean, Manager Public în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a prezentat programul de finanțare elvețiano-român pentru eficiență energetică și energie regenerabilă, evidențiind oportunitățile disponibile pentru autoritățile locale. Dl. Mălin Paicu, reprezentant al Administrației Fondului pentru Mediu, a explicat diversele oportunități de finanțare pentru proiectele de tranziție energetică, subliniind importanța accesării fondurilor disponibile pentru implementarea inițiativelor locale.
Un subiect important abordat în cadrul discuțiilor a fost problema sărăciei energetice. Participanții au propus includerea unor criterii suplimentare pentru prioritizarea persoanelor aflate în această situație, asigurând astfel o distribuție echitabilă a subvențiilor publice. Dna. Oana Ionescu, Expert în Proiecte și reprezentantă a Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, a subliniat importanța inovării în procesul de tranziție energetică și în atingerea neutralității climatice.
Chiar dacă proiectul se încheie la finalul acestei luni, ne dorim ca dialogul inițiat să continue, obiectivul principal fiind crearea de comunități sustenabile, cu acces echitabil la resurse, care să contribuie activ la tranziția energetică și la atingerea obiectivelor climatice naționale.

Cofinanțat prin programul LIFE al Uniunii Europene în cadrul proiectului NR. 101076359. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă în mod necesar viziunea Uniunii Europene sau a CINEA. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.