”Evaluarea rezultatelor obținute de România în domeniul managementului energetic pentru localități”- Status Quo, mai 2023
31 August 2023Concluzii Webinar 1: Despre o posibilă cale spre autosuficiență și neutralitate climatică
3 October 2023Invitație Webinar 1: Despre o posibilă cale spre autosuficiență și neutralitate climatică
Primul webinar organizat în cadrul proiectului EUKI Ready4NetZero, va avea loc în data de 19 septembrie 2023 și va avea ca temă "Abordarea pe termen lung - o posibilă cale spre atingerea neutralității climatice în 2035". Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 11:00-12:30. Dezbaterile vor avea loc în limba engleză, cu traducere simultană în limbile croată, maghiară, poloneză și română. Link-ul Zoom va fi transmis participanților după înregistrare, care se poate face până la data de 15.09.2023, completând acest formular.
Invitatul special este Dr. Helmut MUTHIG, Pfaffenhofen (Germania) Expert, fizician și membru în Consiliul de Administrație al Asociației pentru Energie Solară. Seminarul va prezenta demersul orașului Pfaffenhofen, din landul Bavaria, în traseul spre atingerea neutralității climatice. Pfaffenhofen este unul dintre orașele pregătite pentru viitor. Administrația locală are mai multe abordări ale dezvoltării urbane durabile. Aici se dezvoltă și se utilizează tehnologii ecologice, iar planificarea urbană se face la scară umană. Pfaffenhofen este un exemplu de urmat în ceea ce privește implicarea activă a cetățenilor în activitățile puse în aplicare de municipalitate, fiind câștigător al premiului LivCom și ocupând primul loc în preferințele juriului ca "Cel mai locuibil oraș de dimensiuni mici, din lume".
Acest webinar este primul dintr-o serie de alte evenimente similare, toate făcând parte din proiectul Ready4NetZero. Programul de consolidare a capacităților se adresează funcționarilor publici din orașele pilot Ready4NetZero, dar și altor autorități locale sau factori interesați din Croația, Ungaria, Polonia sau România. Pe parcursul proiectului vor fi organizate ateliere de lucru specifice fiecărei țări, evenimente online de formare a formatorilor, precum și vizite de studiu în Germania, pentru un transfer de bune practici și un schimb de experiență între administrațiile publice locale care converg în dezvoltarea și implementarea strategiilor climatice locale pe termen lung.
Ready4NetZero este un proiect finanțat de EUKI și coordonat de rețeaua poloneză "ENERGIE CITÉS", cu un consorțiu format din Institutul Ecologic din Germania, ENERGIAKLUB din Ungaria, REGEA din Croația și OER Orașe Energie în România. Ready4NetZero își propune să sprijine orașele din țările participante în elaborarea și implementarea strategiilor de neutralitate climatică pentru 2050 și urmărește să facă acest lucru prin consolidarea capacităților, cunoștințelor și competențelor în rândul liderilor locali, al personalului municipal și al părților interesate la nivel local, facilitând schimbul de experiență și dialogul între autoritățile locale.