Crearea unui cadru legal favorabil pentru dezvoltarea și funcționarea Comunităților Energetice în România
16 October 2024NECPlatform: Promovarea dialogului și a colaborării între autoritățile naționale și locale
18 October 2024Politica NECPlatform – Rezumatul #2
Giulia Pizzini (IEECP) și Mélanie Bourgeois (Energy Cities), cu participare din partea tuturor partenerilor
Acest document subliniază beneficiile proceselor de guvernanță pe mai multe niveluri, în special Dialogurile de Climă și Energie, pentru atingerea obiectivelor de mediu ale Uniunii Europene și Statelor Membre. De asemenea, evidențiază limitările cadrului actual prevăzut de Articolul 11 din Regulamentul de Guvernanță al Uniunii Energetice și al Acțiunii pentru Climă (1999/2018) și oferă recomandări pentru o utilizare mai eficientă a guvernanței multilaterale.
Proiectul NECPlatform subliniază importanța dialogurilor pe mai multe niveluri în anii următori, îndemnând statele membre și Comisia Europeană să întărească și să implementeze mai eficient Regulamentul de Guvernanță al Uniunii Energetice.
Guvernanța Uniunii Energetice și Acțiunea pentru Climă impun statelor membre să stabilească dialoguri pe mai multe niveluri, privind energia și clima. Majoritatea Statelor Membre raportează despre aceste activități doar atunci când elaborează sau revizuiesc Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC). Până la 4 septembrie 2024, doar 10 din 27 de state membre au trimis o versiune finală revizuită a acestor planuri, a căror termen de predare era iunie 2024. Proiectul NECPlatform subliniază importanța consolidării guvernanței pe mai multe niveluri în timpul revizuirii Regulamentului de Guvernanță al Uniunii Energetice, esențial pentru transpunerea legislatiei Pactului Verde European în dreptul național și implementarea Planurilor Naționale Integrate în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice.
Implementarea nesatisfăcătoare a dialogurilor multilaterale pe teme climatice și energetice
Statele Membre au fost obligate să trimită Comisiei Europene o versiune preliminară a PNIESC-ului revizuit în iunie 2023 și o variantă finală în iunie 2024. Evaluările Comisiei Europene privind PNIESC-urile revizuite și raportul despre implementarea acestora arată că, deși toate Statele Membre menționează dialogurile pe mai multe niveluri, calitatea acestor procese variază semnificativ. Puține State Membre au detaliat modul în care aceste dialoguri au influențat planurile lor, iar și mai puține au înființat platforme de dialog pe termen lung.
Acest lucru arată clar că cadrul stabilit de Regulamentul de Guvernanță al Uniunii Energetice este insuficient, deoarece principiile de bază ale Articolului 11 nu sunt respectate. Este nevoie să avansăm și să demonstrăm de ce aceste procese multilaterale sunt esențiale pentru a avea succes.
Nevoia crescută de dialoguri pe mai multe niveluri în următorii ani
Pactul Verde European s-a concentrat foarte mult asupra nivelului local și regional, cu noi obligații de planificare, obiective, precum și suport tehnic și financiar din partea Statelor Membre. Astfel, pentru implementarea acestor politici, va fi esențial să avem dialoguri pe mai multe niveluri pentru:
- A ne asigura că obiectivele stabilite la nivel național reflectă realitatea, potrivind observațiile venite din nivelurile locale și regionale, precum și din partea afacerilor.
- A discuta despre implementarea noilor obiective și planuri impuse autorităților locale și afacerilor, obstacolele care pot apărea și a împărtăși bune practici.
- A defini cea mai bună și eficientă modalitate de a stabili noi mecanisme de suport financiar și tehnic sau de a îmbunătăți pe cele existente, adaptându-le nevoilor autorităților locale și afacerilor.
- A pregăti terenul pentru următoarele Planuri Naționale Integrate în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, sau a Strategiilor pe termen lung pentru 2040 și 2050.
Experiența proiectului NECPlatform, care înființează dialoguri pe mai multe niveluri în 6 State Membre, confirmă relevanța unei astfel de abordări. În România, dialogurile au condus la o ajustare a obiectivelor naționale și sunt pe drumul cel bun pentru eliminarea obstacolelor în crearea Comunităților Energetice. În Croația, acestea au dus la discuții aprofundate despre eficiența programelor de ajutor financiar. Regiunile franceze au inițiat procese regionale Conference of the Parties (COP) pentru a-și asuma și distribui obiectivele naționale.
Consolidarea Regulamentului de Guvernanță al Uniunii Energetice și Acțiunii pentru Climă
În acest sens, proiectul NECPlatform îndeamnă noul colegiu al comisarilor europeni care se va forma în toamna anului 2024 să:
- Revizuiască anumite părți ale Regulamentului privind Guvernanța Uniunii Energetice și a Schimbărilor Climatice, pentru a consolida dimensiunea sa pe mai multe niveluri, în conformitate cu raportul de revizuire prevăzut în Articolul 45. În special, recomandăm consolidarea Articolului 11 prin solicitarea ca Statele Membre să lucreze la îmbunătățirea calității dialogurilor privind clima și energia, precum și la rolul acestora în implementarea PNIESC-urilor.
- Revizuiască în consecință Regulamentul de implementare 2022/2299, furnizând un șablon adecvat pentru ca Statele Membre să raporteze asupra calității dialogurilor.
- Introducă un capitol obligatoriu privind implementarea PNIESC-urilor, în care fiecare stat membru să clarifice care sunt actorii responsabili pentru implementarea măsurilor propuse și să listeze resursele financiare și tehnice disponibile, atât la nivel național, cât și la nivel european, pentru a sprijini aceste măsuri.
- Exploreze instrumente și procese suplimentare pentru a încuraja o guvernanță pe mai multe niveluri în implementarea PNIESC-urilor.
Acest rezumat a fost elaborat în cadrul proiectului NECPlatform, finanțat de LIFE. Proiectul NECPlatform ajută 6 state membre ale UE să înființeze platforme de dialog multilaterale pentru a face auzite vocile decidenților locali și ale părților interesate în politicile naționale de energie și climă. Aceste dialoguri reprezintă o oportunitate pentru Statele Membre, în procesul de actualizare a Planurilor Naționale Integrate în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), de a întări guvernanța multilaterală în redactarea acestor planuri, așa cum a solicitat Comisia Europeană.
Pentru mai multe informații despre proiect: NECPlatform
Cofinanțat prin programul LIFE al Uniunii Europene în cadrul proiectului NR. 101076359. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă în mod necesar viziunea Uniunii Europene sau a CINEA. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.