Cea de-a 4-a ediție a Campaniei „Oscar, șarpele hoinar”, debutează luni, 18 septembrie în cadrul Săptămânii Mobilității Europene. Peste 8500 de elevi din 52 de școli din țară vor participa anul acesta la campanie. „OSCAR, ŞARPELE HOINAR” va urmări modul în care se deplasează la școală cei mai mici școlari și, împreună cu părinții și cadrele didactice, îi va încuraja pe micuți să adopte mersul pe jos, cu bicicleta, cu trotineta sau cu mijloacele de transport în comun.

TSG 2016

Mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii devin conștienți de mediul înconjurător și își dezvoltă aptitudini privind siguranța în deplasare, precum și capacitatea de a anticipa acțiunile celorlalți participanți la trafic. În plus, mersul pe jos sau cu bicicleta contribuie la atingerea necesarului zilnic de mișcare fizică recomandată. Un alt beneficiu provine din decongestionarea zonelor adiacente școlilor. TSG își propune să combată o serie de percepții negative privind siguranța în trafic și să promoveze modurile de deplasare durabile ca fiind distractive și sănătoase.

În primii trei ani, campania s-a organizat în paralel în 20 țări europene. După primii doi ani de Campanie, România a trecut pe primul loc, înscriind cel mai mare număr de școli și elevi și realizând economii importante de combustibili și emisii de CO2. După primele 3 ediții, „OSCAR, ȘARPELE HOINAR” a înregistrat rezultate record – economii de 34.656 kg CO2 și 201.486 km deplasări durabile (km care nu au mai fost parcurși cu mașina).

Descărcați Comunicatul de Presă.