Clubul Primarilor – semnatari ai Convenţiei Primarilor din România

Convenţia Primarilor”  este o inițiativă europeană ambițioasă care își propune să implice orașele semnatare să depășească obiectivele UE din domeniul energiei și mediului, așa-numitele obiective „3X20”: reducerea emisiilor de CO2 cu cel puțin 20% până în 2020, reducerea consumului de energie cu 20% și atingerea unui procent de 20% a ponderii energiilor regenerabile în totalul consumului energetic. Noi locuri de muncă și activități, un nivel de trai îmbunătățit și o vulnerabilitate energetică redusă sunt rezultatele preconizate în teren.

Autoritățile locale sunt actori cheie în atingerea obiectivelor europene și naționale din domeniul energiei și mediului, dar în prezent rolul lor este limitat în ceea ce priveşte influenţa în deciziile privind politicile energetice şi destinația fondurilor naţionale sau europene.

În România, peste 60 de municipalităţi au semnat  „Convenţia Primarilor”  şi s-au angajat unilateral să atingă sau să depăşească ţintele 3X20 până în 2020 în teritoriile administrate. 28 dintre aceste municipalităţi şi-au definit deja „Planul de Acţiuni pentru Energie Durabilă” (PAED) şi sunt în curs de implementare a acestuia. Implementarea efectivă a PAED-ului dezvăluie o serie de bariere pe care le întâmpină şi le vor întâmpina toate municipiile semnatare ale Convenţiei din România:

  • Fonduri insuficiente dedicate implementării măsurilor din PAED
  • Lipsa instrumentelor eficiente de comunicare a problemelor specifice domeniului PAED cu nivelul decizional naţional

OER – Asociaţia „Oraşe Energie România” este una dintre cele 3 structuri de suport ale Convenţiei din România şi sprijină eforturile a 20 de semnatari. Pentru stimularea dezvoltării iniţiativei „Convenţia Primarilor” în România OER face parte din consorţiul proiectului IEE „NET-COM” – Activități în rețea pentru Convenția Primarilor, alături de alţi 11 parteneri europeni. În cadrul acestui proiect pentru a crea și disemina o viziune comună și pentru a dezvolta priorități comune de acțiune în ceea ce privește descentralizarea energetică și coeziunea teritorială OER lansează „Platforma Naţională de Dialog a Convenţiei Primarilor din România”.

Scopul acestei Platforme este de a încuraja comunicarea și cooperarea între autoritățile locale precum și cu autorităţile naţionale şi actorii cheie care pot susţine eforturile autorităţilor locale pentru atingerea obiectivelor „3X20”. În plus, Platforma de Dialog are misiunea de a propune instrumente concrete pentru dezvoltarea în continuare a măsurilor guvernamentale de sprijinire a acțiunilor autorităților locale. Platforma încurajează sinergia dintre procesele existente în România și Convenția Primarilor.

Platforma de DialogNucleul Platformei de Dialog este Clubul Primarilor semnatari ai Convenţiei din România. Ideea formării unui Club al Primarilor porneşte de la necesitatea reprezentării nivelului local, cu toată problematica aferentă, în forurile de decizie privind politicile energetice şi finanţarea proiectelor din acest domeniu. Dimensiunea teritorială a energiei trebuie să fie luată în considerare în politicile energetice naționale și astfel rolul autorităţilor locale în elaborarea politicii naţionale şi europene să capete importanța cuvenită. Clubul Primarilor este un concept nou, dar care este deja implementat cu succes în Europa. De exemplu, în Franţa, Germania, Italia, Olanda, Suedia, Polonia, Slovacia, Bulgaria sau Austria funcţionează deja, sau vor fi lansate în primăvara acestui an, Cluburi Naţionale ale Convenţiei Primarilor.

Obiectivele „Clubului Primarilor” din România:

  • Schimb de experiență între semnatarii Convenției privind aspecte politice și practice
  • Sprijinirea municipalităților din România în îndeplinirea angajamentelor privind Convenția Primarilor
  • Dezvoltarea de inițiative și propuneri privind implementarea Convenției Primarilor către autoritățile naționale și europene
  • Favorizarea sinergiei între inițiativele naționale din domeniu și Convenția Primarilor
  • Crearea unei Platforme de Dialog pentru abordarea problematicii implementării conceptelor de energie durabilă la nivel local, în colaborare cu actorii-cheie din domeniu

Platforma de Dialog a Convenţiei în România
Platforma reprezintă un instrument prin care autorităţile locale pot colabora eficient cu actorii de la nivel naţional. Scopul acesteia este de a crea şi dezvolata o viziune comună şi de a descoperi şi aplica priorităţile comune de acţiune în ceea ce priveşte descentralizarea sectorului energetic şi coeziunea teritorială. Nouă paradigmă a autonomiei energetice şi a furnizării eficiente a energiei va fi din ce în ce mai importantă. Tot mai multe municipalităţi abordează “energia durabilă” împreună cu politicile de „coeziune teritorială„. Această abordare trebuie urmată pentru atingerea obiectivelor „3×20” până în 2020. Aceste obiective reprezintă motivaţia NET-COM în a propune noi soluţii pentru autorităţile naţionale şi europene, ca rezultat al platformei.

Stimularea iniţiativelor prin puterea networking-ului
Prin angajamentele voluntare, autorităţile locale ajută statele membre şi UE în efortul de atingere a ţintelor europene privind energia şi protecţia mediului. În schimb, autorităţile necesită condiţii favorabile pentru atingerea obiectivelor la nivel local. De aceea, este esenţială colaborarea strategică cu alte părţi interesate de la nivel naţional.

10 motive pentru a participa la Platforma de Dialog
1. Pentru a vă crea sau îmbunătăţi strategia legată de obiectivele “3X20”
2. Pentru a colabora în reţea în scopul consolidării parteneriatelor existente şi pentru crearea unor parteneriate noi
3. Pentru a asigura coerenţa cu alte iniţiative lansate de diferiţi actori din domeniu
4. Pentru a facilita schimbul de informaţii cu reprezentanţii politici
5. Pentru a obţine sinergia Convenţiei Primarilor cu procese similare de la nivel naţional
6. Pentru a creşte nivelul de inovare şi pentru a crea noi oportunităţi economice
7. Pentru a beneficia de experienţă practică şi pentru accesul la scheme de finanţare inovatoare
8. Pentru a contribui la crearea de noi actori în domeniul energiei şi noi locuri de muncă
9. Pentru a profita de oportunitatea de a contribui la îmbunătăţirea cadrului legislativ naţional şi european şi a măsurilor guvernamentale
10. Pentru a participa workshop-uri gratuite, cu componente practice

Resurse
Carta Clubului Primarilor | Carta Platformei de Dialog | Declarația „Autorităţile locale din România susţin Convenţia Primarilor

Întâlnirile Clubului Primarilor
1. Prima întâlnire a Clubului Primarilor – Brașov, 14-15.03.2012 – Raport
2. Cea de-a 2 a întâlnire a Clubului Primarilor – Brașov, 22-23.11.2012 – Raport
3. Cea de-a 3 a întâlnire a Clubului Primarilor- Baia Mare, 16-17.05.2013 – Raport
4. Cea de-a 4 a întâlnire a Clubului Primarilor – Brașov, 19-20.09.2013 – Raport
5. Cea de-a 5 a întâlnire a Clubului Primarilor – Bacău, 26-27.09.2013 – Raport
6. Cea de-a 6 a întâlnire a Clubului Primarilor- Alba Iulia, 03-04.10.2013 – Raport